Avertizorii de integritate pot raporta încălcări ale legii care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat, conform Legii nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public.
Modalităţi de raportare
În temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, modalităţile de raportare sunt următoarele:
a) raportarea internă;
b) raportarea externă.
Art. 6 (1) Raportarea cuprinde, cel puțin, următoarele: numele și prenumele, datele de contact ale avertizorului în interes public, contextul profesional în care au fost obținute informațiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii, probele în susținerea raportării, data și semnătura, după caz.
Canale interne de raportare
• prin e-mail, la adresa: avertizordeintegritate@incemc.ro;
• prin completarea formularului disponibil pe site-ul INCEMC Timișoara și transmis prin intermediul serviciilor poştale sau curierat, la sediul INCEMC Timisoara din municipiul Timisoara str. Dr. Aurel Paunescu nr.144 jud.Timis;
Canale externe de raportare
Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public prevede:
– raportarea externă reprezintă comunicarea orală sau scrisă de informații referitoare la încălcări ale legii, realizată prin canalele externe de raportare reprezentate de autoritățile prevăzute în lege.
– autoritatea competentă să primească raportari privind încălcări ale legii reprezinta:
a) autoritatile si institutiile publice care, potrivit dispozitiilor legale speciale, primesc si solutioneaza raportari referitoare la incalcari ale legii, in domeniul lor de competenta;
b) Agentia Nationala de Integritate, denumita in continuare Agentia;
c) alte autoritati si institutii publice carora Agentia le transmite raportarile spre competenta solutionare.
Documente de referință:
Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public;
Procedura de sistem “PS – 19 Avertizare în interes public;
Formularul de sesizare.
În cazul depunerii unei avertizări în interes public, avertizorul înțelege că este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, conform dispozițiilor privind protecția datelor cu caracter personal conform prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), precum și ale Legii nr.190/2021 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) și pune în aplicare măsurile tehnice și organizatorice de protejare a tuturor operațiunilor care privesc atât în mod direct cât și indirect datele cu caracter personal și care previn prelucrările neautorizate sau ilegale, precum și pierderile accidentale sau ilegale de date.